 |
| Reprezentare din Mormântul lui Akhmahor ( 2330 î. Hr. ) |
 |
| Sir Henry Head ( 1861 - 1940 ) |
Deși rădăcinile acestei terapii pot fi urmărite până în antichitate - cele mai evidente practici de reflexoterapie plantară sau palmară fiind regăsite în India, China, Egipt sau America de Sud încă din timpuri străvechi, unii autori vorbind chiar despre practici medievale de reflexoterapie în Europa occidentală - totuși ideile de început despre reflexoterapie, așa cum o practicăm astăzi, au fost introduse de către medicul William Fitzgerald în anul 1913.
 |
| Sir Charles Scott Sherrington ( 1857-1952) |
Expunerile științifice ale Dr.-ului William Fitzgerald sunt bazate și pe descoperirile altor doi mari savanți ai timpului - Sir Henry Head ( 1861 - 1940 ), care a dovedit legătura neurologică dintre presiunea aplicată pe piele și organele interne, și Sir Charles Scott Sherrington ( 1857 - 1952 ), câștigătorul Premiului Nobel ( 1932) și autorul cunoscutei Legi de inducție succesivă a lui Sherrington în ce privește reflexul. Dacă Sir Henry Head enunțase deja faptul că întreg corpul este reprezentat de un adevărat mozaic de dermatomuri ( zonă de piele corespunzând ramificației unui nerv rahidian ) și arătase că, atunci când o parte a corpului suferă de o afecțiune, apar zone sensibile în legătură reflexă cu zonele afectate de boală, Dr. William Fitzgerald dorește să folosească în mod practic aceste descoperiri.
 |
| Dr. William FitzGerald 1872-1942 |
Calmarea durerii și anestezia prin manipularea punctelor reflexe au fost astfel primele preocupări ale doctorului Fitzgerald, făcând demonstrații spectaculoase în cercurile științifice. Nu s-a limitat însă la îndepărtarea efectelor ci a descoperit că presiunea exercitată la nivelul punctelor reflexe de la nivelul membrelor ameliorează anumite afecțiuni și chiar vindecă altele. Vorbim despre cazuri de ameliorare a vederii, auzului, a vocii ( un caz celebru în acea perioadă ar fi fost acela al unei soprane căreia, prin aplicarea de presiune asupra punctelor reflexe de la picioare și mâini, i s-au redat notele înalte ale vocii, note pe care le pierduse cu ceva vreme înainte ), tratarea migrenelor, a dismenoreei și multe altele adunate în zeci de ani de practică.
 |
| Ivan Pavlov ( 1849 - 1936 ) |
 |
| Vladimir Bekterev ( 1857-1927 ) |
In paralel cu aceste descoperiri, medicina rusă își aducea aportul în ce privește fiziologia, neurologia și reflexele. Descoperirile lui Vladimir Bekterev și ale lui Ivan Pavlov aduc posibilitatea unei înțelegeri mult aprofundate și științifice a reflexologiei.
 |
| Joe Shelby Riley |
Unul dintre admiratorii teoriei zonelor a lui W.H.Fitzgerald a fost dr. Joseph Shelby Riley. Alături de soția sa, Elizabeth Ann Riley, au introdus și dezvoltat practicile de reflexologie ale lui W.H.Fitzgerald, rezultând o uriașă activitate de promovare prin cărți, conferințe, demonstrații despre Terapia zonelor. In lucrarea sa <<Zone reflex>>, dr. Joe Shelby Riley prezintă scheme de tratament reflexolog pentru mai multe afecțiuni pe care le-a tratat de-a lungul timpului în clinica sa. Aceste scheme de tratament ca și desenele-diagrame extrem de bine detaliate ale zonelor și punctelor reflexogene aduc un aport deosebit tratamentului prin presiune asupra punctelor reflexe făcând recunoașterea acestora mai precisă. Tot în lucrările sale prezintă și diversele aparaturi de care se folosea pentru stimularea punctelor aferente terapiei zonelor.
 |
| Eunice Ingham ( 1879-1974 ) |
Pe lângă toată această grandioasă și dedicată muncă de cercetare și teoretizare a celor doi și a celor care i-au precedat, am primit din acea perioadă, din cadrul clinicii dr. Shelby și Elizabeth Riley, pe cea care o cunoaștem astăzi drept fondatoarea reflexologiei moderne - Eunice Ingham. Ca fizioterapeut- asistent al doctorilor Riley, Eunice Ingham a studiat teoria zonelor însă a considerat-o ca pe o metodă încă nedetaliată corespunzător, din acest motiv făcând propriile cercetări. A ajuns astfel la concluzia că, stimulate printr-un masaj aparte, ce exercita presiune asupra anumitor puncte reflexe, picioarele reprezentau adevărata cheie spre tratarea afecțiunilor. Practica i-a demonstrat că masarea prin presiune a punctelor reflexe de pe picioare aduce o vindecare sau ameliorare mult mai profundă și mai rapidă decât alte metode legate de zonele reflexe. Cercetările sale au ajutat-o să întocmească o adevărată hartă a întregului organism prin punctele reflexe aflate la nivelul picioarelor.
Atunci când metodele ei au devenit foarte cunoscute, a început să prezinte Reflexoterapia atât în cadrul unor cursuri predate tuturor celor dornici să învețe cât și prin prelegeri. Textele acestor prelegeri au fost adunate în două lucrări de o deosebită importanță - << Stories the Feet can tell>> ( 1939 ) și <<Stories the Feet have told>> ( 1963 ) .
Astăzi, Institutul Internațional de Reflexologie este condus de căte Dwight Byers, nepotul Eunicei Ingham, el însuși pacientul acesteia în timpul copilăriei sale și autor al lucrării - Better health with foot reflexology - the Ingham method.
Bibliografie:
Chiruță, Ion, Postolică, Vasile, Incursiune în reflexoterapie, Editura Polirom, Iași, 2005
Fitzgerald,W.H., Bowers,Edwin F., Zone therapy or relieving pain at home, Columbus, Ohio, I.W. Long Publisher, 1917
Riley, Joe S., Daglish, W.E., Zone Reflex, 1924
Studitski, A.N., Povestea unui mare fiziolog , Editura Tineretului, București, 1955
Vennells, David F., Inițiere în reflexologie- vindecare prin masarea punctelor de presiune ale piciorului, Editura Polirom, Iași, 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu